AcasăSocial700 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați...

700 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune

- Advertisement -

”În perioada 20 – 24 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depăşirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în minivacanța ocazionată de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române au fost aplicate 699 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 350.520 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 84 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 20 de certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 442 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 80 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate 20 de depășiri neregulamentare, șapte sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 12 pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționate cinci opriri neregulemantare, alte patru sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, 13 pentru lipsa ITP, au fost sancționați cinci pietoni, 12 bicicliști, iar 106 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.” a transmis IPJ Bihor

Publicitatespot_img
Publicitate
Stiri de citit
Publicitatespot_img