AcasăSocialPeste 200 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră,...

Peste 200 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii bihoreni în acțiune, în ultimele 24 de ore. Timp de 6 ore, polițiștii bihoreni au acționat în oglindă, în paralel cu polițiștii arădeni, cu radare amplasate în cascadă, pe D.N.79.

- Advertisement -

Miercuri, 29 iunie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea neregulamentară.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 212 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 87.200 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 33 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare și au fost constatate cinci tamponări.

129 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, 20 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 11 bicicliști, patru utilizatori de trotinete electrice, au fost sancționate 14 depășiri neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru lipsa ITP, iar 29 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

          – Amplă acțiune rutieră în oglindă, derulată de polițiștii bihoreni, în paralel cu cei arădeni – 93 de sancțiuni au fost aplicate în județul Bihor, în doar câteva ore de acțiune, cu radare dispuse în cascadă.

Din totalul sancțiunilor aplicate în ultimele 24 de ore pe șoselele bihorene, 93 au fost aplicate în intervalul orar 07.00 – 13.00, când, pe sectorul de drum D.N. 79 care tranzitează județul Bihor, între localitățile Nojorid și Avram Iancu, polițiștii Serviciului Rutier Bihor, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Arad au organizată o amplă acțiune rutieră în oglindă, pentru combaterea conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise și prevenirea producerii accidentelor rutiere grave, produse pe fondul vitezei sau a depășirilor neregulamentare.

Astfel, în cadrul acțiunii, în care au fost implicați 15 polițiști bihoreni, de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Oradea, de la Biroul Rutier Salonta și de la Secția nr.9 de Poliție Rurală Cefa, au fost folosite 5 aparate radar, dispuse în cascadă și o aeronavă fără pilot (dronă).

În cadrul acțiunii de pe D.N. 79 au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 40.220 de lei, din care majoritatea, respectiv 64 de sancțiuni, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, 8 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, una pentru conducere sub influența alcoolului, iar 13 pentru alte abateri săvârșite în trafic.

De asemenea, în cadrul acțiunii în oglindă, polițiștii bihoreni au reţinut 16 permise de conducere.

          Exemplu:

Astfel, miercuri, 29 iunie a.c., la ora 11.35, pe raza localității bihorene Gepiu, a fost depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din municipiul Zalău, județul Sălaj, care, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat o depășire neregulamentară, în zona de acțiune a indicatorului rutier cu semnificația „Depășire interzisă” și având o concentrație alcoolică de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul respectiv avea înmatricularea suspendată, ca urmare a expirării ITP.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu 24 de puncte amendă, în valoare totală de 3.480 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 150 de zile. 

Totodată, conducătorului auto i-a fost reținut și certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Sursa : IPJ

Publicitatespot_img
Publicitate
Stiri de citit
Publicitatespot_img