În cadrul primului tur al Cupei României, echipa de handbal masculin a CSM Oradea întâlneşte rivala Steaua București, astăzi, ora 17:00, la Arena Antonio Alexe din Oradea.
Se anunţă emoţii şi un meci bătăios între CSA Steaua Bucureşti care se situează pe locul al 2-lea în Liga Zimbrilor şi CSM Oradea care se situează pe locul 3 în play-off-ul Divizia A. Orădenii se arată optimişti după victoria de la Sighișoara.
„Este un meci important pentru echipa antrenată de George Tăutu. În mod evident, CSM-ul porneşte cu şansa a doua, dar va avea oportunitatea să joace în compania unuia dintre cele mai mari nume ale sportului românesc, respectiv a unei formaţii din crema jocului de handbal în ţara noastră”, ne comunică conducerea clubului orădean.
Accesul publicului este gratuit, dar se va face în condițiile permise de lege.
Succes băieţi!


