Culorile României în Sculptură – Interpretarea Identității Noastre în Operele Marelui Artist
„Despre faptul că astăzi sărbătorim Ziua Brâncuşi şi despre magnitudinea acestui reper al sculpturii şi, în general, al culturii universale aţi auzit şi veţi mai auzi, aşa că nu consider că este nici necesar, nici neapărat oportun să vă amintesc.Ceea ce vreau să subliniez astăzi este că, în opinia mea şi cu certitudine nu doar a mea, Brâncuşi este şi un reper al românismului, în fiecare dintre sculpturile sale, fie că au fost realizate pe meleaguri autohtone sau în romanticele cartiere ale Parisului, este ceva românesc.Spre exemplu, nu vi se pare că în Sărutul există ceva ancestral, ceva atât de vechi încât nici măcar nu mă trimite cu gândul la dacii de origine indo-europeană, ci mai degrabă la paşnicii agricultori neolitici din culturi precum Cucuteni sau Humelniţa, cei care deprinseseră atât de bine arta de a trăi în armonie cu ei înşişi şi cu vecinii încât multe dintre aşezările lor nici nu au ziduri de apărare?Sau în Prinţesa X şi în Domnişoara Pogany nu putem observa un fel de tristeţe în ochii simbolici ai ambelor sculpturi? Un fel de privire lăsată în joc cu sfială, dar şi cu o uşoară amărăciune? Și nu una personală, ci mai degrabă una colectivă, pusă acolo în sufletul fiecărui român nu de faptele sale sau ale ascendenţilor săi, ci de judecata cumplită a Istoriei care a revărsat peste strămoşii noştri disproporţionat de mult amar şi prea puţină miere? Iar Coloana Infinitului nu e grinda sculptată cu baltagul de către vreun gospodar român, la lumina opaiţului care abia reuşeşte să alunge întunericul iernii, după care însă românul ştie că urmează mereu primăvara, că ceea ce este acum îngheţat va fi verde mereu şi că minunea aceasta trebuie întâmpinată cu casa frumoasă şi sufletul curat?Dar dumneavoastră ce vă invocă sculpturile lui Brâncuşi? Ce este românesc acolo şi ce ne aduce aminte de casă dacă suntem plecaţi sau ne face să ne bucurăm mai mult de ce e al nostru, dacă suntem aici?” , a transmis deputatul PNL, Kiss Janos.
Sursa : cdep.ro
Sursa foto : bihoreanul


