AcasăEvenimentAtacuri armate la graniţa României. Rusia invadează Ucraina

Atacuri armate la graniţa României. Rusia invadează Ucraina

- Advertisement -

Vladimir Putin a cerut armatei ucrainene „să depună armele”, apoi a început invadarea Ucrainei. Războiul de la graniţa României se află în plină desfăşurare, iar întreaga lume este în alertă

Pe fondul unor declaraţii extreme, conducătorul de la Kremlin a ordonat atacarea Ucrainei pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas. În comunicatul video al lui Putin, aceasta sublinează că „cei care ne numesc dușmani au mulți bani și posibilități, și știm asta, și știm posibilitățile noastre de a rezista acestor impertinențe. Din punct de vedere militar, Rusia modernă, chiar după destrămarea URSS este una dintre cele mai mari puteri militare. Nu trebuie să uite nimeni că în cazul unui atac direct la adresa noastră, agresorul va fi distrus și doborât. Acum, cu extinderea NATO în est, situația pentru țara noastă este periculoasă. Mai mult, NATO vor să se extindă și mai mult. Nu ne mai putem doar uita la ce se întâmplă. Acțiunile noastre sunt autoapărare la amenințările la adresa noastră.”

Pe de altă parte, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat, că Ucraina a rupt relațiile diplomatice cu Rusia şi că „dușmanul a suferit pierderi serioase” şi „va suferi și mai multe”, armata ucraineană ducând lupte grele pentru apărarea teritoriului ţării.

La această oră, sunt afectate mai multe zone din Ucraina şi au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti în urma bombardamentelor. Faţă de acestea, liderii europeni se arată extrem de îngrijoraţi şi condamnă acţiunile Kremlinului.

Foto: Livemapua.com

România se pregăteşte pentru orice şcenariu, iar preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării. La finalul CSAT, Klaus Iohannis sublinează că „Rusia este agresorul nu victima. România condamnă ferm acţiunea Rusiei care pune în pericol nenumărate vieţi omeneşti. România nu va fi atrasă în conflict”.

Publicitatespot_img
Publicitate
Stiri de citit
Publicitatespot_img