Lucrările de construcție a Parcului Științific și Tehnologic din Oradea au fost finalizate și recepționate de Consiliul Județean Bihor.
Clădirea cu parter și două etaje cuprinde spații pentru laboratoare de cercetare și prototipare, laboratoare de cercetare în inteligență artificială și laboratoare de tip Open Lab și Makers Eco-System. La primul etaj a fost amenajată o sală de conferințe cu 300 de locuri.
Totodată, a început livrarea echipamentelor pentru dotarea Parcului, în cadrul căruia vor fi oferite servicii de transfer tehnologic în următoarele domenii:
eco-nano-tehnologii și materiale avansate;
tehnologii informaționale și de comunicații;
spațiu și securitate;
sănătate;
bioeconomie;
energie;
mediu și schimbări climatice.
Sursa : Consiliul Județean Bihor
Sursa foto: Consiliul Județean Bihor


