8.9 C
Județul Bihor
miercuri, 15 octombrie, 2025
AcasăEvenimentFestivitatea de premiere a concursului ,,EcoProvocarea”

Festivitatea de premiere a concursului ,,EcoProvocarea”

- Advertisement -

Filarmonica de Stat Oradea a găzduit luni festivitatea de premiere a concursului „EcoProvocarea” din cadrul campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”, ediția a IV-a, 2024.

Evenimentul a reunit peste 250 de elevi și profesori de la școlile din județ, desemnați câștigători ai competiției. Aceștia au fost premiați de către Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și președinte al Ecolect Bihor, și Horea Abrudan, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Peste 13.000 de elevi s-au înscris în concurs. Județul Bihor este împărțit în șapte zone din punct de vedere al serviciului de salubrizare. Au fost extrași 252 de câștigători, câte 36 din fiecare zonă. Fiecare elev a fost premiat cu un voucher în valoare de 500 de lei de la un magazin cu articole sportive.

Desfășurarea concursului și gestionarea EcoClub-urilor au fost posibile datorită implicării cadrelor didactice din fiecare școală. Drept mulțumire, în urma unei sponsorizări oferite de Benvenuti, din cei 756 de profesori implicați, 40 au câștigat, prin tragere la sorți, câte un voucher în valoare de 300 de lei fiecare.

Alți 3 profesori au primit, tot prin tragere la sorți, câte un week-end la munte oferit de Pensiunea Belle-Mont din Remeți, comuna Bulz.

Festivitatea a debutat cu momente artistice oferite de eleve din cadrul Palatului Copiilor din Oradea, sub îndrumarea directorului Marius Constantin Marcu.

Au cântat Ilinca Oprescu și Maria Bobotan Maria, coordonate de doamna Dana Maria Oprescu. Momentul de dans modern a fost oferit de elevele Amelia Baicu, Emma Nicolae și Rebeca Demian, sub coordonarea doamnei Anca Kovacs.

Sursa: Consiliul Judeţean Bihor

Sursa foto: Consiliul Judeţean Bihor

Publicitatespot_img
Publicitate
Stiri de citit
Publicitatespot_img