Primăria Oradea anunță că, începând cu 1 ianuarie 2026, Piața Emanuil Gojdu a fost redenumită Piața Mihai Viteazul. Schimbarea a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 49/30.01.2019, odată cu amplasarea statuii lui Mihai Viteazul în fața Catedralei Ortodoxe.
Locuitorii din zonă trebuie să solicite gratuit certificatul de nomenclatură stradală și adresa actualizată de la Primăria Oradea. Numărul administrativ rămâne neschimbat. Ulterior, trebuie actualizată cartea de identitate la Biroul de Evidență a Persoanelor, situat pe strada Republicii nr. 24.
Pentru obținerea certificatului de nomenclatură, sunt necesare următoarele documente: copie după cartea de identitate sau CUI, extras CF emis în ultimele 12 luni și plan topografic sau schiță vizată de OCPI, cu excepția apartamentelor.
Sursa: Primăria Municipiului Oradea
Sursa foto: Primăria Municipiului Oradea


