O dată cu deschiderea șantierului pentru realizarea pasajului din intersecția Bulevardului Decebal cu strada Tudor Vladimirescu s-a constatat nevoia înlocuirii ultimului tronson nemodernizat al magistralei de apă din zonă, realizat din azbociment.
În prezent, se lucrează la înlocuirea acestui tronson de magistrală cu unul nou, realizat din fontă, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, de la intersecția Decebal – Vladimirescu până la intersecția de lângă Biserica Emanuel. Lucrările sunt realizate de către compania Selina, contractată de Compania de Apă Oradea.
Această magistrală era oricum prevăzută spre înlocuire anul viitor, prin POIM, însă lucrările se realizează acum, în avans față de planurile inițiale ale CAO. În acest mod, se asigură corelarea investiției în magistrala de apă cu lucrările la noul pasaj realizat din fonduri europene și se evită alte intervenții ulterioare asupra carosabilului.
În acest context, în ciuda mobilizării exemplare de pe șantier, lucrându-se inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, se impune decalarea termenului pentru deschiderea circulației tramvaielor și autobuzelor, pe deasupra pasajului Decebal – Vladimirescu. Reluarea traficului în intersecție va fi posibilă în cursul lunii octombrie.
În prezent se lucrează la devierea rețelelor de utilități, urmând ca după finalizarea acestui tip de lucrări să înceapă execuția plăcii armate, peste care se va asigura tranzitul tramvaielor și al autovehiculelor. Până în prezent au fost forați 218 piloți, dintr-un total de 280.
Termenul contractual pentru realizarea pasajului Decebal – Vladimirescu este prevăzut pentru luna martie a anului 2026.


