‘’Astăzi se împlinesc 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, marele poet, prozator și jurnalist, iar în 15 iunie se vor împlini 134 de ani de la moartea sa prematură. Simțirile versificate și gândurile așternute pe hârtie de către el, continuă să stârnească vibrația sufletului românesc; și, într-o tainică formă, continuă să rămână mereu actual și motivant.
Scrierile sale, fie că sunt poezii, proză scurtă ori articole în ziarele vremii, nu sunt doar TRECUT și ISTORIE, ci ele continuă să fie PREZENT și VIITOR pentru români și România.
Ne amintim întotdeauna să îi celebrăm memoria, pentru că a simțit și a surprins profunzimile neamului nostru. A poziționat prin scrierile sale neamul românesc, în regiune și în lume, iar acesta a surprins și a îndrăznit să viseze și să lupte, prin peniță și prin verb, nu doar cu privire la ceea ce am fost, ci și, mai ales, la ceea ce am putea fi, ca popor și nație.
Cu speranța că vom putea, odată, cu inima împăcată, să îi mulțumim, vă îndemn să nu îl plasați în trecut și în istorie, ci să îi descoperiți utilitatea și forța în prezent și viitor, deoarece Eminescu a iubit România înainte de realizarea Marii Uniri. ’’, a precizat viceprimarul Antonia Nica.
Evenimentul dedicat celebrării Zilei Culturii Naționale a fost organizat de Primăria Oradea, ocazie cu care a fost redată publicului statuia poetului național Mihai Eminescu, statuie care a fost supusă unor lucrări de restaurare a monumentului, în baza avizului dat de Direcția Județeană pentru Cultură Bihor.
La manifestare au luat parte zeci de orădeni care au asistat și la un moment poetic și muzical susținut de Rock Filarmonica Oradea.
Sursa : Primăria Oradea


